ACTE NECESARE
  • Cerere pentru eliberarea C.I.;
  • Certificatul constatator eliberat de Ministerul Justiției ori de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României în străinătate, original și două copii; în cazul minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani si nu sunt înscriși în certificatul constatator care atestă dobândirea cetățeniei de către unul dintre părinți, aceștia sunt îndrumați, pentru clarificarea cetățeniei, către Ministerul Justiției;
  •  Certificatele de stare civilă ale solicitantului, naștere și căsătorie, dacă este cazul, precum și cele ale copiilor săi cu vârsta mai mică de 14 ani, care dobândesc cetățenia română împreună cu părinții, original si copie; în vederea obținerii certificatelor de stare civila românești, se solicită transcrierea certificatelor de stare civila procurate din străinătate la Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor al Sectorului 1 al Municipiului București;
  •  Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu ( original si copie);
  •  Un document cu fotografie, cu care solicitantul poate face dovada identității, respectiv: pașaport, permis de conducere sau act de identitate străin( original si copie);
  • Chitanța reprezentând contravaloarea taxei cărții de identitate 7 RON (70.000 lei) achitată la oficiile poștale, în contul RO 35 TREZ 70221340202
  • Timbru fiscal în valoare de 4 RON (40.000 lei).
Vă așteptăm la adresele:

Biroul de Evidență a Persoanelor nr. 1 ( Secția 6 Poliție)
Str. Paul Greceanu nr. 36
Program de lucru :
Primiri acte :
Luni, Miercuri, Joi și Vineri : 9.00 - 13.00
Marți și Joi : 14.00 -19.00
Eliberare acte de identitate:
Luni și Miercuri: 13.00 - 14.00 și 18.00 -19.00
Marți și Joi:13.00 - 14.00 și 19.00 -20.00
Vineri: 13.00 - 16.00

Biroul de Evidență a Persoanelor nr. 2 ( Secția 7 Poliție)
Str. Teiul Doamnei nr. 3
Primiri acte :
Luni, Miercuri, Joi  și Vineri : 9.00 - 13.00
Luni,Marți și Miercuri : 14.00 -19.00

Eliberare acte de identitate:
Luni, Marți,Miercuri : 13.00 - 14.00 și 19.00 -20.00
Joi : 13.00 - 14.00 și 18.00 -19.00
Vineri: 13.00 - 16.00


Biroul de Evidență a Persoanelor nr. 3 ( Secția 8 Poliție)
Șos. Mihai Bravu nr. 137

Primiri acte :
Luni, Miercuri  și Vineri : 9.00 - 13.00
Luni,Marți și Joi : 14.00 -19.00

Eliberare acte de identitate:
Luni, Marți și Joi: 13.00 - 14.00 și 19.00 -20.00
Miercuri: 13.00 - 14.00 și 18.00 -19.00
Vineri: 13.00 - 16.00


Biroul de Evidență a Persoanelor nr. 4 ( Secția 9 Poliție)
Șos. Pantelimon nr. 290

Primiri acte :
Luni, Miercuri, Joi  și Vineri : 9.00 - 13.00
Marți, Miercuri și Joi : 14.00 -19.00

Eliberare acte de identitate:
Marți,Miercuri și Joi: 13.00 - 14.00 și 19.00 -20.00
Luni:13.00 - 14.00 și 18.00 -19.00
Vineri: 13.00 - 16.00