14 ianuarie 2010           

                       

Gustul unui colecţionar

 

Galeria „Dialog”, de la parterul Primăriei Sectorului 2, şi-a început anul expoziţional 2010, cu vernisajul dedicat seriei „Colecţii şi colecţionari”, ce a avut loc joi, 14 ianuarie a.c., avându-l ca „protagonist” pe pasionatul iubitor de frumos, Damian Florea.

Primarul Neculai Onţanu, doamna Ruxandra Garofeanu, curatorul galeriei, alături de criticul şi publicistul Tudor Octavian au deschis joi, 14 ianuarie, seria întâlnirilor cu operele de calitate, care reunesc lunar vizitatorii deja obişnuiţi să descopere expoziţii de sculptură sau pictură, ale unor autori consacraţi, mulţi intraţi şi în colecţii particulare.

De această dată, simezele galeriei îşi aşteaptă vizitatorii până pe 19 februarie, răstimp meritat pentru a descoperi o părticică din cele peste 60 de lucrări din operele unor creatori români dispăruţi sau contemporani, printre care remarcăm: Constantin Piliuţă, Horia Bernea, Wanda Sachelarie Vladimirescu, Vasile Grigore, Sabin Bălaşa, Vladimir Zamfirescu, Ion Alin Gheorghiu, Marcel Guguianu, Ion Pacea, Ştefan Câlţia şi mulţi alţii.

Despre tânăra generaţie de colecţionari, criticul de artă Tudor Octavian, remarca: „Nu cred că se poate vorbi de generaţii de noi colecţionari, întrucât noutatea ar fi doar la generaţie, nu şi la structura colecţiilor. După 1990, era de bon ton ca persoanele, care făceau repede bani, să aibă în casă, ca o certificare a stării lor sociale schimbate, tablouri de Musceleanu şi de Pacea. Nu aveau destui bani, ca să îndrăznească Andreeşti şi Grigoreşti, dar când au avut, au trecut la investiţia în clasici. Era tot o chestiune de blazon, însă şi una de afaceri. Şi azi, colecţiile unor magnaţi nu sunt demne de a purta acest nume, de „colecţionari”, dacă nu cuprind un număr de tablouri cu semnături de elită: Grigorescu, Andreescu, Aman, Petraşcu, Pallady, Toniţa, Iser, Műtzner. Cu puţine excepţii, patima marilor nume a contaminat însă aceste lăudabile „strânsuri de cadre”, cum li se zicea în secolul al XIX-lea, cu destule falsuri şi atribuiri dubioase. O categorie cu adevărat nouă de colecţionari s-a stabilizat, în ultimul deceniu, pe artiştii interbelici uitaţi sau ignoraţi complet după al doilea Război Mondial. Paradoxul e că oameni îndeobşte instruiţi şi cu gustul învăţăturii s-au socotit mai motivaţi să colecţioneze opere şi nu neapărat nume, investind în pasiunea lor noi cunoştinţe, criterii valorice noi, bine lucrate şi convingeri estetice primenite. Au făcut o treabă bună, deoarece în toate generaţiile au existat mari artişti, care au lăsat şi pânze mediocre, şi artişti de rangul al doilea, care au produs opere, nu doar tablouri şi tablouaşe”.

 „Cazul colecţiei de faţă este cu totul particular şi reprezintă o soluţie de echilibrată cuminţenie – apreciază Mihai Oroveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Artă Contemporană. Damian Florea s-a apropiat de lumea artelor cu obstinaţia celui care vrea să înveţe, şi-a dezvoltat colecţia în ritmul evoluţiei informaţiei căutate, a devenit un pasionat vizitator al expoziţiilor şi al atelierelor artiştilor. Nu a ezitat să ceară sfatul artiştilor, nu s-a lăsat influenţat de superstiţii mondene. Şi-a ales cu grijă zona de interes şi rezultatul îmi pare exemplar pentru felul în care şi-a construit atmosfera colecţiei”.