19 martie 2010                                  

Școala Centrală, la 159 de ani de existență

Sub îndemnul „Trecutul care obligă”, Școala Centrală din sectorul 2 a sărbătorit vineri, 19 martie a.c. impresionanta cifră de 159 de ani de la înființare și 120 de ani de existență în actuala clădire, timp în care zeci de generații au studiat în această unitate de învățământ de mare tradiție și renume.

Cu acest prilej, la sala Amfiteatru a Școlii Centrale Primarul Neculai Onțanu a premiat opt directori care au trudit ani de zile, cu pasiune și dragoste, pentru a îndruma pașii în viață a generații întregi de absolvenți.

Doamnele directoare care au condus Școala Centrală și care au fost omagiate de edilul sectorului 2 au fost: Georgeta Vasile (director șase ani, între anii 1969-1975), Rădița Leșan (director timp de 11 ani, între anii 1974 -1982, 1984-1987), Georgeta Zmeu (director cinci ani, între 1983 - 1988), Elena Teodoru (timp de doi ani, între anii 1988 - 1990), Svetlana Bodnăraș (director timp de 17 ani, între 1990 - 2007), Maria Chera (director adjunct timp de nouă ani, în perioada 1990 - 1999), Mirela Lăcătuș (director adjunct între anii 2000-2001) și, în prezent, doamna director Norocica Maria Cojescu.
Cele opt directoare au primit Diploma de Excelență a Primăriei Sectorului 2 “Pentru dedicarea și profesionalismul depuse în slujba îmbogățirii spirituale a elevilor, pentru importanta activitate didactică și de îndrumare a nenumărate generații de elevi și cadre didactice care au făcut cinste învățământului românesc” și au fost acordate”în semn de apreciere pentru contribuția însemnată la conturarea personalității, valorii și calității tinerilor prestigioasei Școli Centrale, de la înființarea căreia se împlinesc 159 de ani la data de 19 martie 2010.”

Întâlnirea dintre generații a fost urmată de un spectacol artistic coordonat de profesorii Dobrot Elisabeta și Albert Catrinel, bun prilej pentru cei prezenți să admire talentele elevilor și să depene, la finalul întâlnirii, amintiri despre momente plăcute sau evenimente deosebite ce au marcat existența Școlii Centrale.
De precizat că, în perioada 15 -19 martie a.c., școala a fost plină de efervescența unei multitudini de seminarii și cercuri de lucru, întreceri sportive și dezbateri diverse, desfășurate de elevii și cadrele didactice de la aproape toate catedrele implicate în această sărbătoare specială a unității de învățământ.     

Școala Centrală a luat ființă pe 19 martie 1851, când domnitorul Barbu Stirbey a aprobat prin edict regal înființarea unui "Pensionat Domnesc de Demoazele" la București, dar abia pe 20 noiembrie 1852 școala a fost deschisă oficial. Dacă până în anul 1864, nivelul cursurilor este hibrid, plasând-o între școala primară și secundară, din 1864 este transformata în școală secundară
de cinci ani.

În anul 1890, Ion Mincu construiește actualul edificiu al Școlii Centrale, care pana atunci își căutase găzduire în Casa lui Manuc, Casa Turnescu, unul dintre Palatele Ghica. Clădirea lui Mincu este astăzi un monument arhitectonic, poziționat in inima Capitalei, între Piața Românei și Piața Universității. Construcția are la baza un model clasic, cu o curte interioara înconjurata de coridoare si galerii. Gheorghe Ionescu a precizat in lucrarea sa, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, ca Școala Centrală este "opera cea mai izbutita a maestrului".

 



 

 


 


 
 
 
  
 
 
 
  
 
 
 
 
 
 
 
    
 
 
  
  
  
 
 
 
 
 
 

 




 

 

 


Alte stiri...

 



Click pe imagini pentru a mări !