30 martie 2010
Colocviile de marți: Târgoviște, vechea Capitală a Valahiei
O nouă reuniune a Salonului literar Colocviile de Marți, sub egida căruia se reunesc reprezentanți ai generațiilor noi și vechi de profesioniști și iubitori ai literaturii și artei românești și universale, s-a desfășurat marți, 30 martie 2010, la Centrul pentru Activități Recreative și Inovare Ocupațional al Primăriei Sectorului 2.
După colocviul dedicat anterior Bucureștiului, tema aleasă pentru această nouă ediție a Salonului a fost: Târgoviște, vechea Capitală a Țării Românești/Valahia și a fost prezentată prin producția literară postmodernă cunoscută ca Școala de proză de la Târgoviște, reprezentată de Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olăreanu, Tudor Țopa, precum și prin Societatea Scriitorilor Târgovișteni.
De asemenea au fost lansate o serie de volume publicate de Editura Bibliotheca din Târgoviște, dintre care menționăm:
Amfitrionul al Salonului literar a fost domnul dr. George Anca, membru al Uniuni Scriitorilor din România, președinte al Asociației Culturale Româno Indiană, autor a peste 50 de cărți literare proprii și 20 de volume de poezie și a avut alături ca invitați speciali pe domnul Mircea Horia Simionescu, scriitori târgovișteni și bucureșteni, critici literari.