31 martie 2010                                  

EVENIMENT CULTURAL

Prima expoziție Aurel Popp, în Capitală

Lucrările pictorului Aurel Popp sunt expuse pentru prima dată la București, în cadrul secțiunilor „Restituiri” și „Mari repere ale artei românești”, ambele alcătuind o substanțială expoziție vernisată la Galeria „Dialog”, de la parterul Primăriei Sectorului 2, miercuri, 31 martie a.c.

La jumătate de secol de la dispariția sa, pictorul sătmărean își găsește un loc bine-meritat pe simezele bucureștene, fiind considerat de curatorul Galeriei „Dialog”, doamna Ruxandra Garofeanu, drept „un artist complet, cu o înaltă conștiință civică, ale cărui înclinații native spre expresionism au dus la apariția unor lucrări de mare impact emoțional. Personalitate ce nu a acceptat compromisul, asta transformându-i viața într-o luptă continuă”.

La vernisajul expoziției au fost prezenți, alături de primarul Neculai Onțanu și un public numeros și avizat, două personalități care au contribuit la păstrarea și conservarea, în spațiul său natal, Satu Mare, a numelui marelui artist: Felicia Grigorescu, șefa secției de artă a Muzeului județean Satu Mare și istoricul de artă dr. Tiberiu Alexa, directorul Muzeului Județean de artă Baia Mare. Totodată, la acest eveniment cultural au fost invitați să participe oficialități de la Satu Mare.

„Fiecărui domeniu, expoziția a dorit să-i aducă noi argumente valorice, pentru atingerea scopului propus, acela al definirii mai complete a locului acestui artist, original și activ, în panoplia plasticii românești. Domeniile în care a activat sunt diverse, iar arhivele abundă în documente. Dorind să redimensioneze un model artistic original, expoziția și-a propus să prezinte și un model de personalitate culturală de excepție, total fără concesii, dedicată unui crez artistic, un artist universal după modelul renascentist” – apreciază Felicia Grigorescu (Satu Mare). Domnia sa consideră c㠄dorind să redimensioneze un model original, expoziția și-a propus să prezinte și un model de personalitate culturală de excepție, total și fără concesii dedicată unui crez artistic, un artist universal după modelul renascentist”.
În opinia istoricului de artă Tiberiu Alexa, „aria muzeografică este reprezentată la vârf prin laborioasa activitate de patru decenii desfășurată în Muzeul de Artă din Satu Mare – acolo unde Judith Erdös a realizat una dintre cele mai coerente și reprezentative „colecții monografice” ale unui artist avangardist din întreaga rețea muzeală românească”.

Primarul Neculai Onțanu a vorbit despre importanța de a găzdui la Primăria Sectorului 2 o expoziție dedicată lui Aurel Popp, după ce anul trecut oficialitățile din Satul Mare au sărbătorit centenarul pictorului român. De altfel pentru oaspeții sătmăreni prezenți la vernisajul de la Galeria „Dialog”, edilul sectorului 2 a avut cuvinte de laudă și apreciere a modului în care s-au implicat în păstrarea și conservarea operei pictorului Aurel Popp, iar în semn de apreciere, primarul Neculai Onțanu le-a oferit doamnei Felicia Grigorescu și domnului Tiberiu Alexa „Diploma de Excelență pentru contribuția de excepție deosebită  la realizarea expoziției – eveniment deschisă la Galeria „Dialog”  a Primăriei Sectorului 2, în cadrul Proiectului Național „Recuperări. Mari proiecte ale artei românești”, coordonată de criticul de artă, doamna Ruxandra Garofeanu”.

Despre freamătul fertil al unei viguroase personalități artistice, scriitorul Negoiță Lăptoiu remarca: „cu nimic mai prejos de atitudinea contemporanilor germani: Otto Dix, Georg Gross, Kathe Kollwitz, Hans Grunding sau Ernst Barlach, timbrul expresivității lui Aurel Popp atinge  o acuitate a tensiunii dramatice ce-i propulsează efortul efectiv în constelația valorilor reprezentative ale artei europene din perioada interbelică. Profund preocupat de destinul umanității truditoare, Aurel Popp, dezamăgit de prelungirea în sfera vieții curente a inechităților sociale, cultivă o sinceră simpatie pentru condiția „celor mulți și oropsiți” (după propria-i expresie), desăvârșind compoziții grafice și picturale pline de vervă și autenticitate, contururi ferme și culori aspre sugerând acute traume sufletești”.

Născut la 30 august 1879, în localitatea Căuaș, județul Satu Mare, Aurel Popp își face studiile la Școala superioară de desen și caligrafie din Budapesta (1899-1903), Academia de artă din Viena (1904) și la Academia Julian din Paris (1911). Alături de desen și pictură, studiază și sculptura, intitulându-se întreaga viață pictor-sculptor. De la bun început, a pus accent pe conținutul imaginii reprezentate, încercând să îmbine canoanele severe ale academismului cu deschiderile firești ale suflului artistic de avangarda, de care s-a simțit totdeauna atras.

Prima expoziție Aurel Popp în București va putea fi descoperită și admirată la Galeria „Dialog”, până la sfârșitul lunii aprilie, intrarea fiind liberă.

 



 

 


 


 
 
 
  
 
 
 
  
 
 
 
 
 
 
 
    
 
 
  

 




 

 

 


Alte stiri...

 



Click pe imagini pentru a mări !