18 aprilie 2010
Premii pentru câștigătorii Cupei Primăverii la șah"
Primii zece șahiști care au obținut cele mai mari punctaje la întrecerea sportivă Cupa Primăverii la șah au fost premiați duminică, 18 aprilie, după finalul ultimelor runde programate pentru desemnarea celor mai talentați șahiști.
Peste 80 de elevi din unsprezece unități de învățământ preuniversitar de stat din sectorul 2 au început încă de sâmbătă, 17 aprilie, competiția dotată cu premii deosebite și specifice vârstei lor, organizată de Primarul Neculai Onțanu și Clubul Sportiv Juventus.
La finalul celor două zile de întreceri, cei mai buni șahiști au plecat acasă fericiți de premiile obținute : cupe, diplome, jocuri de puzzel cu harta României, jocuri de șah și dulciuri.
Primele trei locuri au fost obținute de următorii concurenți :
Gazda evenimentului a fost Clubul Seniorilor aparținând Primăriei Sectorului 2 și amplasat în Parcul Plumbuita din cartierul Colentina.
Dotat cu premii importante, campionatul dedicat sportului minții, organizat de edilul sectorului 2 atrage an de an tot mai mulți tineri care se întrec în fel și fel de scheme pe care le învață de-a lungul timpului pentru a câștiga partidele și a ocupa trofeul mult râvnit și primele locuri.
Prin proiectele sportive elaborate de către administrația publică locală a sectorului 2, primarul Onțanu urmărește încurajarea practicării sporturilor de către toți bucureștenii ca fiind singura modalitate de menținere a sănătății și de ocupare a timpului liber într-un mod cât mai folositor și plăcut.