21 aprilie 2010                        

          

Locotenent colonel Iulian Liviu Gorgoș, noul comandant al Centrului Militar Sector 2

 

Primarul Neculai Onțanu a participat, în cursul zilei de miercuri, 21 aprilie a.c. la ceremonialul militar de numire a noului comandant al Centrului Militar Sector 2, locotenent colonel Iulian Liviu Gorgoș.

La festivitatea militară au participat domnul general doctor (r) Mihai Iliescu, președintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere “Alexandru Ioan Cuza”, domnul general maior doctor Gabriel Gabor, Șeful Direcției Personal și Mobilizare din cadrul Statului Major General, subprefectul Capitalei, domnul Dafinel Mănoiu, protoereul Protoeriei 2 Capitală, preotul Ioan Rădulescu, comandantul Poliției Sector 2, comisar șef Roberto Ababei, directori din cadrul Primăriei Sectorului 2, comandanții celorlalte centre militare din Capitală, precum și cei din zonele limitrofe Municipiului București.  

După citirea, de către colonelul Mitică Tololoi, comandantul Centrului Militar Zonal București, a Ordinului de numire al noului comandant al Centru Militar al Sectorului 2, oficialitățile au făcut referiri despre importanța pe care o are Armata Română în cadrul societății și despre încrederea pe care poporul o acordă, în mod special, acestei instituții fundamentale a statului de drept.

La încheierea ceremoniei, cei prezenți au vizitat Centrul Militar al Sectorului 2, care a fost reabilitat și modernizat ca urmare a contribuției primarului Neculai Onțanu și au fost informați despre sistemul de funcționare al recrutărilor de noi cadre militare, evidența rezerviștilor, precum și sistemul de arhivare al documentelor ce cuprind listele cu numele persoanelor combatante.

 

 



 

 


 


 
 
 
  
 
 
 
  
 
 
 
 
 
 
 
    
 

 




 

 

 


Alte stiri...

 



Click pe imagini pentru a mări !