Acest site foloseste fisiere de tip "cookie". Pentru mai multe informatii consultati Politica de Cookie
..........
 
Primaria sectorului 2
Consiliul local
Informatii publice
Utile
 

2017-05-09 - Cenaclul literar „Octavian Goga” – 09.05.2017


La Centrul Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon” al Primăriei Sectorului 2, a avut loc marți, 9 mai 2017, în cadrul Cenaclului literar „Octavian Goga”, lansarea volumelor: „Testament pentru copilărie”, poezii,autor Rodica Oniga și „Iubire interzisă” , nuvelă, „Destin”, roman, autor Eugenia Geni Duță. Rodica Oniga este poetă şi jurnalistă.
S-a născut la 14 septembrie 1956, la Arad, fiind licenţiată în filologie. În anul 1974 a debutat în revista liceului. A participat la emisiuni literare la radio şi televiziune din anul 1976. A publicat poezii, eseuri în ziare, reviste, antologii.
A fost membră a cenaclurilor literare: George Bacovia, Ienăchiţă Văcărescu şi Mihail Sadoveanu. A publicat poezii în antologii: Clipa de faţă (1979), Ţară, vatră de eroi (1980 şi 1982), Urmaşii (1982), Cu pacea în aripi (1982), Interferenţe lirice (1982).
A publicat în revistele: Luceafărul, Literatorul, România literară, Albina, Familia, Convorbiri literare, Săptămâna, Cântarea României, Supliment literar-artistic al Scânteii tineretului, iar după 1990, în Suplimentul literar-artistic al Tineretului liber, ziarul Azi-Slast, săptămânalul Românul, Vocea României şi alte publicaţii. A activat ca redactor, sau reporter, la cotidianele Tineretul liber, Meridian, Vocea României, Azi, Albina, Cronica Română, Independent, Flagrant, Monitorul, Cancan, Agenţia Mediafax şi PRO Tv.
Scrie pentru ziarul online Jurnalul Bucureştiului poezii şi eseuri.
A obţinut mai multe premii la concursuri de poezie, dintre care mai importante sunt: Premiul ziarului Scânteia Tineretului la Festivalul-concurs Baladele Dunării, ediţia a III-a, Galaţi (1981); Premiul revistei Cântarea României, la Festivalul de literatură Moştenirea Văcăreştilor – Târgovişte (1981); Premiul întâi la Festivalul de literatură Tudor Arghezi, ediţia a II-a, Târgu-Jiu (1982); Premiu la Festivalul interjudeţean de creaţie literară Interferenţe lirice, Slobozia (1982); Premiul alII-lea la Concursul de poezie şi proză scurtă dedicat Revoluţiei române,organizat de Clubul Televiziunea 22 (1991). În 1996 a debutat cu volumul de poeme „Întâmplare la marginea pământului”, la editura Ion Vinea. Referiri despre autoare şi volumul lansat, în anul 1996, au făcut:Nicolae Ţone, Sorin Preda, Constantin Stan, Henri Zalis, Marilena Ionescu, Victor Atanasiu, Florentin Popescu.
Eugenia Geni Duță s-a născut în 1950, pe 17 iunie în București.
Având preocupări literare din copilărie, la vârsta de 14 ani a scris primele versuri și un roman care s-a pierdut.
A debutat în anul 1967 la o revistă din Oradea, „Țara visurilor noastre”, editată de Liceul Emanuil Gojdu, sub oblăduirea profesorului A. Țârulescu. Colaborarea cu această revistă a durat câțiva ani. În anul 1974 a absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații. În anul 1980 termină un roman care, din cauza unor exprimări și teorii ce păreau legate de fenomenul „Transcendentalilor”, nu a fost editat.
În anul 1995 devine nora poetului Gheorghe Duță Micloșanu. Între anii 2006-2012, a contribuit la editarea, tehnoredactarea și concepția coperților a patru volume ale poetului Gh. Duță Micloșanu, iar în anul 2011, s-a îngrijit de apariția volumului „In memoriam Gh. Duță Micloșanu”, publicatăla editura Arefeana.
Față de aceste două volume care se lansează astăzi („Iubire interzisă” și „Destin), doamna Eugenia Geni Duță a mai scris 5 volume care au apărut la editura personală Fast Editing: „Vis de tinerețe”, poezii, în 2009; „Izgonirea din rai”, povestire biblică, în 2009; „Rătăcitoarele drumuri”, roman, în2012; „O poveste cu fetica frumușica”, povestire pentru copii, în 2012; „Frumușica în pădure”,povestire pentru copii, în 2017.
Autoarea are în lucru încă două romane, o carte pentru copii și o plachetă de versuri. Referiri la cele două autoare au făcut scriitorii: Ion C. Ștefan, Geo Călugăru, Lucian Chișu, Ioana Stuparu, Daniel Cristea Enache, Marin Ghioroiu. Fragmente din volumele lansate a citit actrița Doina Ghițescu.
A absolvit în anul 1974 Universitatea Politehnică Bucureşti -Facultatea de Chimie Industrială.
În anul 2008 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
În timpul liceului, între anii 1965-1969, a început să scrie şi să publice sporadic în Revista Liceului Lazăr și a Liceului Emil Racoviţă.
Între anii 1991 a înfiinţat şi condus firma proprie în domeniul artistic şi tehnologic al decorării sticlei şi ceramicii pentru produse unicat, pe baza unor tehnologii şi utilaje proprii.
In anul 2007 a colaborat la realizarea vitraliilor pentru Catedrala Sfânta Maria din Popeşti Leordeni– intrare şi altar, (tehnologie vitralii), opera artistică a sorei autorului Amelia Mociulschi.
Din 2003 a fost profesor titular de tehnologia sticlei şi ceramicii fine şi tehnologii chimice la Liceul Nicolae Teclu, din Bucureşti.
Din anul 2008, a activat și ca profesor de religie la Colegiul Naţional Cantemir Vodă, apoi la Colegiul Tehnic Nicolare Teclu.
În anul 2002 a obţinut titlul de DOCTOR IN INGINERIE CHIMICĂ, cu teza de doctorat ”Fizico-chimia depunerilor polimerice pe sticlă”.
Coautor la două brevete de invenţie în domeniul chimiei.
Distincții și premii:
- MARCA DE AUR ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ 2002, pentru produsele şi tehnologiile noi aplicate cu firma proprie;
- Diverse menţiuni la târgurile şi expoziţiile de produse de sticlărie, în perioada 1991-2002.
Între anii 2011-2012 Masterat în domeniul tehnologiilor chimice, silicatice şi industriei alimentare, la Centrul Național de Protecție a Mediului.
Este membru al Societătii de Stiinţe Fizico-Chimice.
Din anul 2014 este profesor de tehnologie chimică la Colegiul Mihai Bravu – București.
A publicat un număr impresionant de lucrări, comunicări, cărți științifice și lucrări teologice.
Din 2015 este membru în Reţeaua Literară, autor a şaptezeci de lucrări tratând o tematică în domeniul: eseisticii, prozei scurte, poeziei, artelor plastice, teologiei, filosofiei.
În 2016 publică volumul de poeme „Rânduri arse de iubire” la editura ePublishers.
Referiri despre autor și cărțile lansate au făcut: dr. Bogdan Constantin, pr. conf. dr. Petre Comşa, prof. Cosmina Tifrea, prof. univ. dr. Mircea Cinteză, poeta Ada Nemescu și editorul cărții Vasile Poenaru.
Coordonator eveniment - prof. Geo Călugăru.


 

Prin completarea formularelor, solicitantii isi dau acordul cu privire la colectarea si prelucrarea datelor cu caracter personal de catre Primaria Sectorului 2. Conform Legii nr. 677/2001 pentru protectia datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, acestia beneficiaza de dreptul de acces, de interventie asupra datelor, de opozitie si de dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale. Pentru exercitarea acestor drepturi va puteti adresa Primariei Sectorului 2 Bucuresti, Str. Chiristigiilor nr. 11-13.

Site proiectat si dezvoltat de Stimasoft Copyright © 2017  Termeni si conditii





Cautare





Centrul de Relatii cu Publicul
Str. Chiristigiilor nr. 11-13 
Tel: 021.209.60.00
Fax: 021.209.62.82
E-mail:
infopublice@ps2.ro


Program cu publicul
Luni si Miercuri: 08:30 - 16:30
Marti si Joi: 08:30 - 18:30
Vineri: 08:30 - 14:00  


Direcția Publică de Evidență Persoane și Stare Civilă Sector 2
Str. Olari nr. 19
Tel: 021.252.02.74