..........
 
Primaria sectorului 2
Consiliul local
Informatii publice
Utile
 

2010-07-29 - 100 de invitaţi, la 100 de ani. Întâlnirile Clubului Centenarilor, demne de Cartea Recordurilor


Clubul Centenarilor din sectorul 2 s-a îmbogăţit de joi, 29 iulie, cu încă o membră de onoare ce a sărbătorit, chiar în această zi, venerabila vârstă de 100 de ani, alăturându-se selectului şi singurului Club de acest gen, organizat de Primăria Sectorului 2, la iniţiativa primarului Neculai Onţanu.

Împreună cu sărbătorita, doamna Sofia David, şi soţul acesteia (în vârstă de 96 de ani, alături de care trăieşte „la bine şi la rău” de 76 de ani), s-au aflat alţi cinci membri ai Clubului Centenarilor din sectorul 2 care au dorit să-i ureze „La mulţi ani!” la petrecerea găzduită de Primăria Sectorului 2 la sediul Clubului din Parcul Plumbuita. Dornici să fure reţeta longevităţii şi în semn de apreciere şi respect pentru centenarii Clubului,primarul Neculai Onţanu şi cei 100 de invitaţi s-au alăturat selectei şi specialei întâlniri, demnă de Cartea Recordurilor, care s-a desfăşurat într-o atmosferă deosebită, cu cadouri speciale şi numeroase surprize.

Veritabilul grup de centenari sărbătoriţi de edilul sectorului 2 a reunit şase persoane a căror vârstă totală este de nu mai puţin de 610 ani, împărţită astfel: doamna Sofia David – 100 de ani, domnul Dumitrescu Nicolae – 106 ani, doamna Bălăşica Celente – 100 ani, doamna Georgescu Ioana – 99 de ani, doamna Ionaş Sara – 100 de ani, doamna Tarcevscki Elena – 105 de ani.

La peste un secol de viaţă, venerabilii centenari au folosit prilejul reuniunii pentru a depăna amintiri şi a-şi împărtăşi ultimele „reţete ale nemuririi” mai „tinerilor” membri ai Clubului Seniorilor care desfăşoară la sediul din Parcul Plumbuita diverse şi numeroase activităţi recreative.

De la un asemenea eveniment deosebit nu au lipsit muzica de calitate, tortul, şampania, florile şi multe alte surprize pregătite de primarul Neculai Onţanu pentru a o omagia aşa cum se cuvine pe proaspăta centenară sărbătorită din sectorul 2, inclusiv o „Diplomă de excelenţă în semn de preţuire la împlinirea onorabilei vârste de 100 de ani”.

Edilul sectorului 2 a felicitat membrii Clubului Centenarilor şi toţi invitaţii că au reuşit să se adune laolaltă pentru a sărbători asemenea eveniment special de la care tinerii au ce învăţa, experienţa şi puterea de a răzbate peste greutăţi fiind o calitate demnă de apreciat oricând pentru tânăra generaţie.

Soţul sărbătoritei, domnul Carol David, remarca că nu a avut parte niciodată în viaţă de o asemenea petrecere, într-un spaţiu frumos împodobit, plin de oameni de suflet, dornici să le cânte celor omagiaţi, cu toată căldura, „La mulţi ani”, în aplauzele unei săli ce s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei peste 100 de invitaţi.      

DATE DESPRE SĂRBĂTORIŢI  

1. Sofia David – a împlinit chiar joi, 29 iulie, 100 de ani  

Doamna Sofia David s-a născut la data de 29.07.1910 în comuna Logreşti Moşteni, judeţul Gorj, o aşezare de pe Valea Amaradiei de Sus, cu semne de viaţă şi urme de aşezări omeneşti ce datează încă din vremuri preistorice.

S-a căsătorit în anul 1934 cu domnul David Carol care va împlini pe 2 noiembrie a.c. frumoasa vârstă de 96 ani. În urma acestei căsătorii nu au rezultat copii. După 76 ani de căsătorie, membrii familiei David declară că se iubesc la fel de mult ca la început, iar la baza relaţiei se află în primul rând respectul faţă de celălalt.

D-na Sofia David a fost o persoană foarte activă, fiind o bună cunoscătoare a zonelor turistice ale tării noastre. Acesta a preferat în mod special plimbările în natură, declarând că la vârsta de 74 de ani făcea împreună cu soţul chiar şi excursii pe munte.

Încă de la o vârstă fragedă, copilărind la ţară, doamna Sofia a fost atrasă de frumuseţile naturii, îi plăcea să se relaxeze în mijlocul naturii, să o admire şi să-i poată respira aerul curat.

Cei doi membri ai familiei David şi-au trăit viaţa modest şi au muncit pentru a-şi asigura un trai decent, bazându-se întotdeauna unul pe celălalt. Bună gospodină, doamna Sofia se preocupă mereu de bunăstarea familiei, ducând însă o viaţă modestă din punct de vedere financiar. În prezent, d-na Sofia David beneficiază de pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 1241 lei, iar soţul acesteia, beneficiază de o pensie în cuantum de 234 lei, precum şi de indemnizaţia de veteran de război în cuantum de 250 lei. D-na Davidcrede cu tărie că secretul longevităţii sale stă în mişcare şi stilul de viaţă sănătos. Aceasta nu a fumat, nu a consumat băuturi alcoolice, a avut un stil de viaţă sănătos, bazat o alimentaţie sănătoasă şi multă mişcare în aer liber. Ne-a mai declarat faptul că a fost o persoană echilibrată în toate, fără excese de niciun fel şi fără nopţi pierdute.

Ajunşi la venerabila vârstă de 96, respectiv 100 de ani, soţii David sunt persoane vârstnice, deplasabile doar în interiorul locuinţei, având afecţiuni specifice vârstei înaintate. D-na David Sofia este diagnosticată cu: hipertensiune arterială, boală cardiacă ischemică, IVC cu ulcer varicos, sindrom hipoanabolic, hipoacuzie, cataractă A.O., iar d-l David Carol este diagnosticat la fel cu: hipertensiune arterială, boală cardiacă ischemică, IVC cu ulcer varicos, sindrom hipoanabolic, hipoacuzie, cataractă A.O.. Sărbătorita a trecut prin multe greutăţi: a supravieţuit celor 2 războaie mondiale, a cunoscut drama incertitudinii reîntoarcerii soţului de pe front, a traversat perioade de epidemii, secetă şi foamete, culminând cu marea foamete din 1946 – 1947, a supravieţuit crizelor economice şi regimului comunist.    

Monografia comunei Logreşti Moşteni, locul de naştere al doamnei Sofia, precizează faptul că din aceste locuri s-au ridicat oameni de nădejde, care şi-au desfăşurat şi îşi desfăşoară cu succes activitatea pe plaiuri natale, în judeţ sau în diferite zone din ţară.

La fel, d-na Sofia David a muncit cu succes o perioadă îndelungată de timp ca şi dactilograf - şef în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, fiind o persoană responsabilă şi foarte dedicată muncii sale.

Autorii Monografiei Comunei Logreşti Moşteni – învăţător Elisabeta Preoţescu, profesor Ion Marica şi juristul Constantin Mănescu a facut anumite recomandari pentru fiecare fiu sau fiică a satului, pe care în aceste momente i le transmitem şi sărbătoritei –„să ţină la numele de moştean, în semn de respect pentru truda bătrânilor, a străbunilor de a-l dobândi şi păstra”. Autorii mai menţionează că „Prezenţa unui consătean de-al nostru, în orice colţ al ţării s-ar afla să însemne hărnicie, cinste şi omenie, dragoste faţă de satul natal, unde se odihnesc strămoşii săi, devotament şi dăruire totală pentru patria noastră dragă”.    

 

2. Nicolae Dumitrescu  

Domnul Nicolae Dumitrescu, s-a născut în data de 01.03.1904 pe meleaguri muntene, respectiv în Com. Fierbinţi şi provine dintr-o familie numeroasă şi longevivă, majoritatea rudelor sale reuşind să depăşească vârsta de 90 de ani. A supravieţuit Primului Război Mondial şi a luat parte, având merite deosebite, la cel De-al Doilea Război Mondial. Acesta a avut o carieră militara, a absolvit în anul 1930 Academia Militară din Stuttgard.

În cel De-al Doilea Război Mondial, d-l Dumitrescu a ajuns până la Odessa, cu o unitate specială adusă de acesta din Germania. Acesta era comandantul bateriei de reperaj. Nu a fost rănit pe front, deşi risca foarte mult, deoarece avea misiunea de a face determinari topografice aproape de inamic, după care se retrăgea, înregistra datele pe un aparat şi ulterior le transmitea unitatilor de artilerie care trăgeau. Pentru meritele deosebite pe câmpul de luptă d-l Dumitru a primit diverse decoraţii, printre care: Ordinul Militar Coroana Romaniei cu Spade în Grad de Cavaler şi Panglică de Virtute Militară, acordat la data de 21.03.1942; Brevet pentru Medalia Centenarului Regelui Carol I pentru contribuţia adusă înzestrării oştirii, acordat la data de 15.10.1940; Ordinul Steaua Romaniei în Grad de Cavaler, acordat la data de 15.10.1940. Deşi a supravieţuit celor două războaie mondiale, participând activ la ultima conflagraţie mondială, fără a mai pune la socoteală vremurile de foamete, secetă, epidemii, regim comunist, crize economice pe care le-a traversat, pentru d-l Dumitrescu Nicolae cele mai grele şi dureroase momente ale vieţii sale au fost dispariţia părinţilor, fraţilor şi surorilor. Domnul Dumitrescu a facut încă din tinereţe multă mişcare. A fost atras de tenisul de masă, pe care a început să îl practice începând cu anul     1946.

A facut şcoala de antrenori şi a început lucrul cu tinerii cu deficiente de auz prin intermediul Asociaţiei Surzilor din Bucureşti de la aceea vreme. A fost instructor sportiv aproape 30 de ani, antrenând şi fete şi băieţi la mai multe sporturi, nu doar la tenis de masă. Cel mai mult i-a placut tenisul de masa, iar după pensionare a format două echipe de tenis de masă, echipe la care a jucat până nu demult. Chiar şi la vârsta de 106 ani, în cazul în care este invitat de prieteni la diverse săli de sport, nu refuză niciodată să participe şi chiar joacă câteva mingi.

Domnul Dumitrescu Nicolae consideră că secretul longevităţii este cumpătarea. Crede că a ajuns la această vârstă pentru că a facut mult sport, dar în primul rînd pentru că este cumpătat – nu a fumat, doar pufăia mai rar, nu a baut băuturi alcoolice şi este mereu atent la ce mănâncă.

 

3. Ionaş Sara  

Doamnaa Ionaş Sara s-a născut la data de 17.04.1910 în Com. Tîrlungeni, Judeţul Braşov, este neşcolarizată şi nu a lucrat niciodată.

În prezent, beneficiază de un venit în cuantum de 458 lei/lunar, fiind reprezentat de: pensia de unic supravieţuitor în cuantum de 120 lei conform talonului de pensie aferent lunii februarie 2009, dosar de pensie nr. 764738 şi pensia urmaş de veteran de război în cuantum de 338 lei conform talonului de pensie aferent lunii martie, dosar nr. 198747. Ionaş Sara a fost căsătorită cu domnul Ionaş Andrei, care a decedat în anul 2001 şi nu au avut copii. Doamna Ionaş Sara a declarat faptul că este diagnosticată cu: H.T.A., Parkinson şi Glaucom.  

 

4. Ioana Georgescu  

Doamna Georgescu Ioana s-a născut la data de 07.11.1910, în Com. Deleni, Jud. Constanţa, a absolvit patru clase şi nu a lucrat niciodată. În prezent beneficiază de pensie de urmaş în cuantum de 663 lei/lună.

A fost căsătorită cu d-nul Georgescu Marin, decedat în anul 1988, iar din această căsătorie au rezultat doi copii, Georgescu Ştefan - 75 ani şi Georgescu Dan Mircea, acesta din urmă fiind decedat. D-na Georgescu locuieşte şi se gospodăreşte singură.  

 

 

5. Bălăşica Celente  

Doamna Bălăşica Celente s-a născut în data de 10 februarie1910 pe meleaguri moldovene, în comuna Fălciu, judeţul Vaslui, situată pe malul Prutului, comună care în perioada interbelică făcea parte din judeţul Fălciu, ce cuprindea partea vestică din actualul judeţ Vaslui şi extrema sud-estică a actualului judeţ Iaşi, precum şi o parte din teritoriu estic care actualmente aparţine Republicii Moldova.  

Doamna Celente provine dintr-o familie de negustori greci, familiile părinţilor acesteia – Pericle şi Maria Vitoratos s-au stabilit în România în jurul anului 1860, venind din Insula Kefalonia, cea mai mare dintre insulele ionice. În tinereţe, doamna Celente a urmat Pensionul din Galaţi, muncind o perioadă ca telefonistă în comuna Fălciu, având centrala telefonică în locuinţa familiei sale. S-a căsătorit în anul 1940 cu Iustin Celente, tot de origine greacă, de profesie inginer agronom, iar în urma acestei căsătorii au avut două fiice, Lucia, născută în anul 1941 şi Gabriela, născută în anul 1942. În anul 1983, doamna Celente a rămas văduvă, după 43 de ani de căsnicie, trăiţi în mijlocul familiei. A renunţat încă din tinereţe la locul de muncă pentru a se ocupa de educaţia celor două fiice, fiind o bună soţie, mamă, bunică şi străbunică. Aflată la venerabila vârstă de 100 ani, doamna Celente are o viaţă socială activă, se informează permanent, este la curent cu evenimentele sociale şi politice ale ţării, citeşte ziare, urmăreşte diverse emisiuni de televiziune, este membră a Uniunii Elene din Romania, participând ori de câte ori este cazul la diverse întruniri. Având o fire sociabilă, a avut foarte multe prietene, pretutindeni fiind înconjurată de acestea.  

 

6. Elena Tarcevscki  

D-na Elena Tarcevscki s-a născut la data de 11.05.1905 în Com. Cîrligele, Jud. Vrancea.

Aceasta a cunoscut încă de mică greutăţile vieţii. La începutul secolului trecut, peste Moldova s-a abătut o epidemie de tifos, boală cauzată de mizerie şi inaniţie. Din cauza ei, mii de români au murit, iar în unele sate a pierit întreaga populaţie.

La vârsta de 3 ani d-na Tarcevscki a rămas orfană de mamă, iar la vârsta de 5 era orfană de ambii părinţi. Contaminată cu tifos, mama d-nei Tarcevsck a decedat în anul 1908, la vârsta de 26 ani, lăsând în urmă un soţ îndurerat şi 3 copii mici. După 2 ani a decedat şi tatăl d-nei Tarcevscki, problemele şi supărările vieţii fiindu-i fatale. Datorită lipsurilor materiale, d-na Tarcevscki nu a fost şcolarizată, însă a învăţat singură să scrie, să citească şi să socotească, fără îndrumarea nimănui. S-a căsatorit la vârsta de 29 de ani cu Tarcevscki Ion, iar în anul 1938, din dorinţa de a avea o viaţă mai bună, cei doi s-au stabilitîntr-o comuna situată pe teritorul Basarabiei, acolo unde locuia şi familia soţului, reuşind să-şi făcă un rost, să construiască o casă şi să devină părinţi. D-na Tarcevscki are trei copii, respectiv Tarcevschi Octavian, în vârstă de 60 ani,Dobrescu Vera, în vârstă de 66 ani şi Tarcevschi Gheorghe, în vârstă de 71 ani. Venitul lunar al d-nei Tarcevscki se ridică la suma de 763 lei, din care 671 lei reprezintă pensia acordată pentru limită de vârstă, iar suma de 92 lei, reprezintă indemnizaţia de urmaş de veteran de război.       Crede cu tărie că secretul longevităţii sale stă în muncă. Chiar şi acum, la venerabila vârstă de 105 ani, are grijă de florile sale din grădină, pe care le stropeşte zilnic, îşi face singură curăţenie şi chiar mătură prin curte. Cu credinţă în Dumnezeu, merge săptămânal la biserică şi chiar ţine post în zilele de miercuri şi vineri. Totodată, d-na Tarcevscki nu a fumat, nu a consumat băuturi alcoolice, a avut un stil de viaţă sănătos, bazat pe multă mişcare şi o alimentaţie sănătoasă, cu un consum foarte redus de carne şi produse din carne.

 

Date despre Clubul Seniorilor Clubul Seniorilor este cel de-al doilea club înfiinţat de primarul Neculai Onţanu pentru persoanele vârstnice din sectorul 2, fiind inaugurat în urmă cu doi ani şi reunind peste 1000 de membri.  

Clubul, găzduit în frumosul Parc Plumbuita, este un veritabil spaţiu de relaxare şi agrement pentru persoanele pensionare din sectorul 2 şi are ca scop: readucerea în viaţasocială şi culturală activă a persoanelor de vârsta a treia, stimularea comunicării între persoanele în etate, explorarea experienţei şi a potenţialului uman al acestor persoane de vârsta a treia. De altfel, Primăria Sectorului 2 urmăreşte diversificarea ofertei de servicii şi programe pentru pensionari, precum şi implicarea acestora în activitatea de gestionare şi administrare eficientă a problemele publice ale sectorului.

 

Membrii Clubului pot participa la următoarele activităţi:

A. activităţi de socializare:

  • consiliere psihologică, relaţională, juridică, după caz;
  • activităţi de comunicare;

B.activităţi de recreere şi petrecere a timpului liber:

  • sesiuni de dezbateri pe diferite teme prestabilite;
  • crearea unei biblioteci cu lucrări oferite de către membri clubului,
  • instruire cultural-artistică a elevilor talentaţi care frecventează Centrele de Zi pentru Şcolari şi tinerilor cu potenţial artistic de către membri - artişti sau cadre didactice pensionare ;
  • activităţi sportive (gimnastică)
  • seri cultural-artistice susţinute de către tinerii artişti ai sectorului 2 care au beneficiat de suportul instructiv-educativ al mentorilor;
  • consultarea şi discutarea presei şi a subiectelor de larg interes;
  • vernisaje şi expoziţii cu lucrări ale artiştilor membri ai clubului;
  • jocuri de societate – şah, table, cărţi, rummy, etc.;
  • petrecerea zilelor onomastice ale membrilor clubului,
  • activităţi propuse de membrii clubului (consultarea membrilor Clubului în problemele de interes civic şi de schimbare a mentalităţilor comunităţii);
  • excursii cu microbuzule Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2, la obiective turistice, culturale şi de agrement din capitală şi din ţară;
  • conferinţe pe teme medicale;
  • cenaclu literar-artistic.


 

Site proiectat si dezvoltat de Stimasoft
Copyright © 2012  Termeni si conditii
Acest site este optimizat pentru Internet Explorer 8.0




Cautare

Sondaj
Sunteți mulțumit de prețul și calitatea produselor alimentare din noua piață Obor?
Da, f mulțumit
Da, relativ mulțumit
Nu, nu sunt mulțumit
Nu știu/nu răspund


Vezi rezultate

Sondaj
Credeți că în noua piață Obor vând produse numai producători adevărați?
Da
Nu
Nu știu/nu răspund


Vezi rezultate



Vremea in

Sâ: Şanse de Zãpadã
Min: 0
Max: 5

mai multe

Centrul de Relatii cu Publicul

Str. Chiristigiilor nr. 11-13   
Tel: 021.209.60.00
Fax: 021.209.62.82


Program cu publicul
Luni si Miercuri: 08:30 - 16:30
Marti si Joi: 08:30 - 18:30
Vineri: 08:30 - 14.00  
 

Centre de Informare si Consiliere pentru Cetateni

Sos. Iancului nr.59, bl.101 A
Tel: 021.256.97.51; 021.256.97.52


Sos. Pantelimon nr. 255, bl. 43
Tel:
021. 624.17.00, 021.624.17.02

Program cu publicul
Luni si Miercuri: 08:30 - 16:30
Marti si Joi: 09:30 - 18:30
Vineri: 08:00 - 14.00

Serviciul de Stare Civila
Str. Olari nr. 19
Tel 021.252.02.74


Program cu publicul


Primiri acte:
Luni, Marţi, Miercuri: 08:30 - 15:00
Joi: 08:30 - 18:00
Vineri: 08:30 - 12.30


Eliberari acte:
Luni, Marţi, Miercuri: 15:00 - 16:00
Joi: 15:00 - 18:00
Vineri: 12:30 - 13.30


Decese:
Sâmbătă: 09:00 - 14.00
Duminică: 09:00 - 13.00
 
Căsătoriile se oficiază în
Str. Chiristigiilor nr. 11-13.   

Divorţuri pe cale administrativă:
Luni: 09:00 - 12:00, 13:00-15:00
Marţi: 09:00 - 12:00, 13:00-15:00
Miercuri: 09:00 - 12:00, 13:00-15:00
Joi: 09:00 - 12:00, 13:00-18:00
Vineri: 09:00 - 12:00