Acasa | Contact | Newsletter

 
Vezi Arhiva
Elevii sectorului 2 s-au întrecut la festivalul de colinde

Vineri, 14 decembrie 2012 14:01

Cei mai talentaţi elevi din sectorul 2 s-au întrecut în finala festivalului de colinde „O, ce veste minunată!”, organizat de Primăria Sectorului 2 - vineri, 14 decembrie, la sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”.

Festivalul a fost structurat pe două secţiuni – solist vocal şi formaţie vocală şi pe trei categorii (clasele I-IV, clasele V-VIII şi clasele IX-XII), iar la ediţia din acest an s-au înscris 16 de solişti vocali şi 24 de formaţiuni vocale.
La finalul competiţiei, ca dovadă a aprecierii timbrului vocal şi repertoriului susţinut, au fost premiate cele mai talentate grupuri de colindători, care au primit dulciuri şi premii în bani.
Primăria Sectorului 2 a făcut o tradiţie din organizarea acestui eveniment cultural care reuneşte anual elevi de la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din sector, grupaţi în formaţii corale sau solişti vocali.
Prin intermediul muzicii, primarul Neculai Onţanu doreşte să încurajeze tinerii să participe la festival, privit ca o modalitate de a transmite mai departe obiceiurile de veacuri ale poporului român, în versurile colindelor regăsindu-se deopotrivă mulţumiri, împliniri sau speranţe în preajma Sărbătorii Naşterii Domnului. Preocuparea Primăriei Sectorului 2 pentru cultivarea respectului faţă de obiceiurile şi tradiţiile poporului român şi pentru formarea şi dezvoltarea simţului artistic în raport cu valorile muzicale autentice din repertoriul românesc de colinde datează din anul 2002 când s-a desfăşurat prima ediţie a festivalului intitulat atunci “Astăzi s-a născut Hristos”. Sub această denumire s-au desfăşurat şase ediţii. Începând cu anul 2007, festivalul a fost redenumit “O, ce veste minunată!”, ajungând astăzi la cea de-a VI-a ediţie.

 



 Stiri de ultima ora




Centrul de relatii cu publicul

Str. Chiristigiilor nr. 11-13 Harta
Tel: 021.209.60.00
Fax: 021.209.62.82

PROGRAM CU PUBLICUL

Luni si Miercuri: 08:30 - 16:30
Marti si Joi: 08:30 - 18:30
Vineri: 08:30 - 14.00

CENTRE DE INFORMARE SI CONSILIERE PT. CETATENI

Sos. Iancului nr.59, bl.101 A
Tel:021.256.97.51; 021.256.97.52

Sos. Pantelimon nr. 255, bl. 43
Tel: 021. 624.17.00, 021.624.17.02

Actualitate




Va multumim ca sunteti alaturi de noi!


Numarul de vizitatori: numarul de vizitatori unici