Infrastructura de colectare separată pentru atingerea obiectivelor de reciclare a deșeurilor din Sectorul 2, Municipiul București.
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 .
Sectorul 2 al Municipiului București, Cod SMIS 2014+155727
Sectorul 2 a demarat acţiunea de implementare în teren a infrastructurii de salubrizare achiziționată prin fonduri obținute prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).
Pubelele pentru colectare selectivă pe multi-fracții achiziționate vor fi distribuite şi/sau montate în teren, atât la case, cât și la blocuri.
Implementare în teren o facem prin intermediul unui Prestator de servicii desemnat în urma unei proceduri de licitaţie, care va acţiona prin personalul propriu, instruit să interacţioneze cu utilizatorii, cetăţenii Sectorului 2, astfel:
- pentru distribuirea recipienţilor de precolectare pe culori, în zona de case individuale,
- pentru amplasarea şi montarea echipamentelor, modulelor care vor încaseta recipienții de precolectare, în zona de blocuri,
demers care se va realiza în următoarea perioadă, etapizat, urmând a fi acoperite zonal toate locuințele Sectorului 2.
Apelăm la implicarea dumneavoastră civică pentru a da curs acțiunii de repartizare a infrastructurii de precolectare, la asociații de proprietari și locuințe individuale.
Pentru detalii suplimentare privind planificarea şi /sau programarea acţiunilor Prestatorului în zona dumneavoastră, precum şi pentru remedierea oricăror neconformităţi în amplasare şi/sau distribuire, ne puteţi contacta la:
Adresă e- mail Prestator : Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
tel. Mobil Prestator : 0729 426 458
tel. Fix Primăria Sectorului 2 : 021 209 60 00, interior 123
Vă rugăm să aveţi amabilitatea de a stabili locul de amplasare a infrastructurii de colectare separată, împreună cu majoritatea locatarilor blocului, confirmat în baza unui tabel nominal cu semnăturile acestora, care va fi înmânat Prestatorului de servicii în momentul montării modului.
Colectarea selectivă a deșeurilor începe de acasă!
Sortăm și depozităm deșeurile pe categorii diferite care le numim fracții și să le aruncăm în pubela potrivită
Important!
Infrastructura pentru colectare separată va fi implementată etapizat la nivelul Sectorului 2. Utilizarea acesteia va începe la o data ulterioră, care va fi comunicată publicului de către Primăria Sectorului 2, concomitent cu deplasarea în teren a noilor autospeciale de salubrizare achiziționate, dotate cu software pentru cântărire, monitorizare și control, în scopul aplicării instrumentului economic „plătește pentru cât arunci”
Recomandări generale:
Spălați recipientele înainte de a le arunca în pubele, pentru a evita contaminarea;
Striviți sau pliați deșeurile, cum ar fi cutiile de carton, pentru a economisi spațiu;
Introduceți deșeurile prin deschizătura din partea de sus a modulului metalic, unde este cazul, sau deschideți ușa compartimentului, fără a forța încuietoarea;
Nu depozitați substanțe chimice agresive;
Acordați atenție utilizării zilnice, componentele au margini ascuțite sau care ies în afară;
Acționați responsabil față de un bun comun, manipulând cu grijă și menținând infrastructura curată și utilizabilă.
Ce facem cu ambalajele de băuturi?
Le returnăm prin Sistemul de Garanție – Returnare (SGR). Veniți cu ele în cel mai apropiat punct de returnare și primiți înapoi garanția de 50 de bani pentru fiecare ambalaj returnat. Acesta trebuie să fie intact și sa aibă simbolul „Ambalaj cu garanție”