PROGRAM DE INTERNSHIP

Primăria Sectorului 2 al Municipiului București vă invită să participați la Programul de Internship derulat în cadrul instituției. Astfel, participanții vor avea oportunitatea de a înțelege rolul și specificitatea activității în cadrul unei instituții publice locale.
Ne propunem:
  • Îmbunătățirea cunoștințelor și dezvoltarea abilităților internilor
  • Familiarizarea internilor cu activitatea și modul de lucru în cadrul unei instituții publice de nivel local și cu procesul de emitere a actelor administrative
  • Acumularea de experiență în domeniul studiat, valorificarea potențialului, cunoștințelor teoretice și abilităților internilor în scopul dezvoltării acestora.
Ne adresăm  
  • Studenților și absolvenților de studii superioare care îndeplinesc criteriile de eligibilitate afișate pentru fiecare specializare prevăzute in Regulamentul de organizare și desfășurare a programelor de internship la Primăria Sector 2 și Direcția Publică de Evidență Persoane și Stare Civilă Sector 2 (pentru informatii, accesati linkul de mai jos)

Înainte de a aplica trebuie să știți:
  • Programul de lucru al internilor este flexibi. Sunt necesare 20 de ore care pot fi distribuite inegal, fără a depăși 8 ore/zi, în timpul programului de lucru al Primăriei Sectorului 2 respectiv intervalul orar luni-joi intre orele 08.00 - 16.30 și vineri între 08.00 - 14.00.
  • Cuantumul indemnizaţiei pentru internship este egal cu cel puţin 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi se acordă proporţional cu numărul de ore efectiv lucrate.
    • Perioada de activitate va fi considerată vechime în muncă.
    • Programul de Internship se desfăşoară pe o perioadă de 2 luni.

Calendarul de organizare şi desfăşurare a ediţiei 2021-2022 a Programului Internship desfășurat de către Primăria Sectorului 2  este structurat astfel:

  • Depunerea candidaturilor: 01.08.2022 – 19.08.2022
  • Evaluarea dosarelor: 22.08.2022 – 25.08.2022 
  • Publicarea rezultatelor: 26.08.2022
  • Interviuri: 29.08.2022 – 01.09.2022
  • Anunțarea rezultatelor finale: 02.09.2022
  • Încheierea contractelor de internship: 05.09.2022 – 09.09.2022
  • Începerea Programului de Internship: 12.09.2022

Perioada Programului de Internship:  12.09.2022 – 11.11.2022

REZULTATE SELECTIE DOSARE INTERNSHIP

REZULTATE INTERVIU INTERNSHIP

PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Prin completarea formularului sunteți de acord cu prelucrarea datelor personale, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 

privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. 

© 2024 Primăria Sectorului 2 București.

Main Menu