Tipărire

Continuă dezbaterile publice pe tema taxei de habitat

Cea de-a doua dezbatere publică a proiectului de hotărâre privind instituirea taxei de habitat cu destinaţia specială de salubrizare şi aprobarea Regulamentului privind implementarea, determinarea cuantumului, încasarea şi administrarea taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare pentru utilizatorii casnici (persoane fizice) pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti va avea loc marţi, 5 februarie 2019, la ora 17.00, la sediul Primăriei Sectorului 2, strada Chiristigiilor nr. 11 – 13.

Facem precizarea că accesul persoanelor interesate în dezbaterea care va avea loc în Sala “I. L. Caragiale” a Primăriei Sectorului 2 se va face în limita celor 150 de locuri disponibile.

Prima dezbatere de acest gen a avut loc pe data de 29 ianuarie 2019, ocazie cu care primarul Toader Mugur Mihai și viceprimarul Dan Cristian Popescu au prezentat cele mai importante aspecte privind modul de implementare a taxei de habitat și facilitățile de care vor beneficia locuitorii Sectorului 2 după ce vor colecta selectiv gunoiul menajer.

Având în vedere că foarte mulţi cetăţeni nu au putut participa la această dezbatere, conducerea Primăriei Sectorului 2 invită locuitorii sectorului 2 la următoarea dezbatere publică, care va avea loc marţi, 5 februarie 2019, ora 17.00.

Vă prezentăm, în continuare, anunţul de organizare a dezbaterii publice:

 

ANUNŢ

Având în vedere solicitările formulate de cetăţeni ai Sectorului 2, care nu au avut posibilitatea de a participa la şedinţa din data de 29.01.2019 organizată pentru dezbaterea publică a Proiectului de hotărâre privind instituirea taxei de habitat cu destinaţia specială de salubrizare şi aprobarea Regulamentului privind implementarea, determinarea cuantumului, încasarea şi administrarea taxei de habitat cu destinaţia specială de salubrizare pentru utilizatorii casnici (persoane fizice) pe raza sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică locală - republicată;

pentru a asigura participarea şi libera exprimare a oricărui cetăţean interesat, Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti aduce la cunoştinţă publică

CONTINUAREA DEZBATERII PUBLICE

în data de 05.02.2019, ora 17:00, la sediul Primăriei sector 2 Bucureşti, din Strada Chiristigiilor nr. 11-13, sector 2, Bucureşti.

Persoanele interesate pot depune în scris recomandări/propuneri referitoare la actul administrativ în referinţă la Centrul de Relaţii cu Publicul sau pe email-ul Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până la data stabilită pentru desfăşurarea şedinţei, precum şi în cadrul şedinţei organizate în data de 05.02.2019.

Informaţii suplimentare la numărul de telefon 021 209 60 23.

Persoana responsabilă: Dragoş Teodoreci - Şef Serviciu Gospodărie Comunală