Tipărire

HCL nr. 32/2019 şi Regulamentul privind instituirea taxei de habitat

În şedinţa publică din data de 21 februarie 2019, Consiliul Local al Sectorului 2 a hotărât instituirea taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare.

Astfel, începând cu data de  01.03.2019 în sectorul 2 se instituie taxa de habitat cu destinația specială de salubrizare în cuantum de 159 lei/persoană/an, pentru persoanele fizice, aferentă serviciilor de salubrizare.

Pentru anul 2019 se aprobă subvenționarea din bugetul local al Primăriei Sectorului 2 a sumei de 38,3 lei/persoană/an, pentru stimularea gestionării deşeurilor menajere reciclabile, astfel încât valoarea taxei lunare achitată de fiecare utilizator persoană fizică  va fi egală cu nivelul tarifului achitat direct operatorului de salubrizare, pentru luna februarie 2019, luna anterioară instituirii taxei.

De asemenea, s-a aprobat Regulamentul privind instituirea, determinarea cuantumului, încasarea și administrarea taxei de habitat cu destinația specială de salubrizare pe raza Sectorului 2, pentru persoanele fizice.

Prin adoptarea acestei taxe, Primăria Sectorului 2 intervine pentru prima dată în acest proces de colectare a gunoiului, va subvenționa această taxă, iar locuitorii sectorului 2 nu vor plăti niciun leu în plus de la data instituirii taxei (1 martie 2019) și până la sfârșitul anului în curs.

La nivelul sectorului 2 au fost identificate aproximativ 100.000 de persoane care nu au contract cu firma de salubrizare sau au contract, dar nu îl plătesc. Până la instituirea acestei taxe, Primăria nu avea nicio posibilitate legală să intervină, deoarece contractele erau încheiate între două entități private.

Taxa de habitat cu destinație specială de salubrizare se va plăti la Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, conform declarației pe propria răspundere pe care o vor da toți cetățenii, pentru a stabili numărul real de beneficiari ai serviciului de ridicare a gunoiului menajer.

Contribuabilii care locuiesc în ansambluri de locuințe pot depune Declarația de impunere și Declarația rectificativă și la Asociația de proprietari de care aparțin, cu acordul reprezentanților asociației. Aceștia vor putea solicita Primăriei Sector 2, în maximum 3 zile de la colectare, preluarea formularelor de către reprezentanții DVBL Sector 2.

Declarația de impunere, dată pe propria răspundere, privind numărul persoanelor care locuiesc la adresa declarată, se depune în maximum 60 de zile de la data adoptării Hotărârii de Consiliu, respectiv până la data de 23 aprilie 2019.

Până cel târziu la data de 30.09.2019 Primăria Sectorului 2 va elabora Regulamentul privind determinarea cuantumului taxei pe care o vor plăti persoanele fizice începând cu data de 01.01.2020. În baza acestui document se va stabili modalitatea de acordare a subvenției în cazul colectării selective  a deșeurilor în procent de minim 25%, astfel încât nivelul subvenției să poată acoperi integral nivelul taxei.

Hotărârea numărul 32/2019 a Consiliului Local Sector 2 privind instituirea taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare şi Regulamentul privind implementarea, determinarea cuantumului, încasarea şi administrarea taxei de habitat pot fi consultate pe site-ul Primăriei Sectorului 2 la adresa www.ps2.ro, rubrica Consiliul Local – Hotărâri sau la sediul acesteia din strada Chiristigiilor numerele 11 – 13 şi la sediile instituţiilor publice aflate sub autoritatea Consiliului Local Sector 2.

 

DECLARARE ONLINE TAXĂ DE HABITAT