Tipărire

Încondeierea ouălor

Peste 80 de copiii înscriși în Programul de Prevenire a Abandonului Școlar derulat de administrația publică locală a sectorului 2 au învățat să încondeieze ouă și să facă felicitări pe care le vor dărui celor dragi cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști.

Alături de ei s-a aflat domnul primar Toader Mugur Mihai care le-a apreciat talentul, i-a lăudat și i-a încurajat să-și cultive aptitudinile care să-i ajute să reușească în viață.

Atenția acordată copiilor și educației lor este una dintre principalele preocupări ale administrației locale a sectorului 2, iar apropierea celei mai mari sărbători creștine constituie un prilej de a-i ajuta pe cei mici să descopere bucuria și semnificațiile ei profunde prin joc și zâmbet.

La eveniment au participat copiii înscriși în Programele de Prevenire a Abandonului Școlar ce se desfășoară la Complexul “Sfântul Pantelimon” și Centrul “Sfânta Maria” ale Primăriei Sectorului 2, precum și la școlile gimnaziale nr. 25, 62, “Maica Domnului” și  „Petre Ghelmez”.