După un an de la demararea sa, proiectul educativ „Comori ale spiritualităţii româneşti”, realizat de Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”, a ajuns la final, vineri, 21 septembrie 2018 când, s-a făcut prezentarea celor mai reuşite lucrări realizate de elevi şi cadrele didactice participante.
Desfăşurat în perioada 1 octombrie 2017 – 30 septembrie 2018, proiectul a reunit 170 de elevi din învăţământul secundar superior, clasele IX-XI şi 35 de cadre didactice de la prestigioase instituţii de învăţământ din ţară.
De-a lungul anului, grupurile de elevi însoţite de cadre didactice au realizat o serie de vizite ale unor obiective încărcate de istorie pe care le-au studiat în profunzime şi au activat în ateliere de creaţie literară, pictură, muzică şi dramatizare precum şi, în ateliere mass-media.
Printre obiectivele principale s-au numărat: cultivarea interesului faţă de valorile spiritualităţii româneşti, îmbogăţirea orizontului cultural al elevilor prin activităţi educative extracurriculare, educarea acestora în spiritul protejării frumuseţilor naturii, promovarea colaborării între elevi şi cadrele didactice din diferite unităţi de învăţământ.
Partenerii proiectului au fost: Ministerul Apărării Naţionale, Arhiepiscopia Bucureştiului, Primăria Sectorului 2, Arhiepiscopia Alba Iulia şi Parcul Natural Apuseni.
În ultima zi a proiectului avut loc simpozionul de comunicări “Comori ale spiritualităţii româneşti” precum şi, premierea şcolilor cu cele mai reuşite lucrări.
Trofeul “Comorile Spiritualităţii Româneşti 2018” a fost acordat de domnul viceprimar Dan Cristian Popescu, Colegiului Naţional Militar “Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.