Tipărire

Hățișul birocratic dispare. Simplu. Cu o semnătură electronică.

De acum, antreprenorii sau reprezentanții firmelor, posesori ai unui certificat calificat pentru semnătura electronică, își pot face și mai rapid cont pe platforma online a Direcției Venituri Buget Local Sector 2. Mulți dintre dumneavoastră folosiți deja semnătura electronică în relație cu ANAF, cu alte instituții ale statului sau cu societăți comerciale. De acum, o puteți folosi și pentru accesarea portalului D.V.B.L pentru a vă eficientiza procesele. Fie că aveți nevoie de acte administrative fiscale, de certificate fiscale, plăți online, orice puteți rezolva electronic. Fără drumuri. Fără cozi. Fără dosare. Fără ștampilă.

Până în prezent, pe platforma online a D.V.B.L, avem doar 5.096 persoane juridice înscrise, dintr-un total de 35.492. Trebuie să știți că mediul de business a contribuit cu 58% din totalul încasărilor la bugetul local pe anul 2020. Din respect pentru efortul și contribuția antreprenorilor, vrem să venim în sprijinul lor.

Trăim într-o lume tehnologizată, iar mediul digital simplifică procesele birocratice pentru orice antreprenor activ. Vrem să vă rezolvați rapid și eficient orice nevoie aveți - transmiteți și primiți documentele electronic. Vrem să reducem costurile per total (hârtie, plicuri, curierat). Vrem să câștigați timp – timpul câștigat e mai bine investit în prioritățile business-ului vostru.

Vă încurajăm să vă faceți cont online pe platforma digitală: https://www.impozitelocale2.ro/Plata/Main.aspx

 

Hățișul birocratic dispare. Simplu. Cu o semnătură electronică.