Tipărire

✔ Proceduri simplificate în vederea reducerii birocrației pentru cetățenii sectorului 2

 

Proceduri simplificate în vederea reducerii birocrației pentru cetățenii Sectorului 2 

Cod MySMIS 153912/Cod SIPOCA 1259 

 

Sectorul 2 al Municipiului București a finalizat implementarea proiectului Proceduri simplificate în vederea reducerii birocrației pentru cetățenii sectorului2”, cod SIPOCA 1259/cod MySMIS 153912, cofinanţat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014 – 2020, Axa prioritară: Administraţie publică şi sistem judiciar accesibile şi transparente, în baza contractului de finanțare nr. 690/20.04.2022. 

Conferinţa de închidere a proiectului a avut loc pe 15 decembrie 2023, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 din Șos. Pantelimon 301. 

Prin intermediul proiectului a fost facilitată depunerea în format electronic, de către cetățeni, a cererilor și documentelor necesare pentru obţinerea alocațiilor, beneficiilor și ajutoarelor sociale de la bugetul de stat (alocația de stat pentru copii, indemnizația de creștere a copilului, venitul minim garantat, alocația de susținere a familiei, drepturile lunare pentru persoanele cu dizabilități etc.) şi a celor de la bugetul local (ajutor de încălzire, ajutor de urgență, ajutor pentru închirierea unei locuințe, alocaţii de susținere etc.). Platforma online dezvoltata permite comunicarea online între cetățeni și DGASPC Sector 2 pentru toate celelalte tipuri de solicitări și interacțiuni, spre exemplu, solicitările de evaluare complexă a persoanelor cu dizabilități, copii și adulți.  

Proiectul s-a derulat în perioada 20.04.2022 - 20.12.2023 și a avut ca scop simplificarea interacțiunii dintre cetățeni și DGASPC Sector 2, prin digitalizarea activităţii instituției, transparentizarea acesteia şi eficientizarea tuturor proceselor de lucru specifice domeniului asistenței sociale. 

Ecosistemul digital interinstituțional, interconectat și interoperabil implementat este personalizat la nevoile si cerintele DGASPC S2 și util atât cetățenilor, care acum sunt la un click distanță, cât și pentru angajații instituției, care pot procesa digital nevoile comunicate. 

Platforma va deveni complet operațională în luna ianuarie 2024 și va putea fi accesată direct din site-ul DGASPC Sector 2 (www.social2.ro).  

 

OBIECTIVE 

 

Obiectivul general al proiectului vizează consolidarea capacității instituționale și eficientizarea activității la nivelul Sectorului 2 al Municipiului București-DGASPC Sector 2 în ceea ce privește componentele partajate pe care instituția le exercită alături de celelalte entități publice sau private în domeniul asistenței sociale, prin implementarea de măsuri menite să ajute la standardizarea modului de lucru și a activităților specifice acestui domeniu de activitate, la creșterea gradului de interoperabilitate al sistemelor și interconectarea cu ceilalți actori cu atribuții de asistență socială, atât din perspectiva back-office, cât și din perspectiva front office. 

Obiectivele specifice ale proiectului sunt: 

  1. OS1: Implementarea de măsuri de eficientizare a proceselor de lucru specifice domeniului asistenței sociale, atât din perspectiva back-office, cât și front office. 
  2. OS2: Cultivarea și dezvoltarea cunoștințelor, competențelor și abilităților personalului din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 2, prin participarea la programe de instruire, inclusiv prin abordarea temelor de dezvoltare durabilă, egalitate de șanse, nediscriminare și egalitate de gen, în vederea utilizării și administrării soluțiilor informatice implementate. 

Proiectul asigură îndeplinirea obiectivelor specifice ale axei prioritare 2 - introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP, prin susținerea unui management performant la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2. Proiectul contribuie la îndeplinirea obiectivului POCA 2.1 Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP prin implementarea unor sisteme inovative de lucru: a unei soluții informatice pentru diversificarea și optimizarea serviciilor publice electronice. 

 

REZULTATELE PROIECTULUI 

 

Rezultatele proiectului sunt cele preconizate și răspund nevoilor identificate inițial în cererea de finanțare: 

  1. Sunt implementate proceduri simplificate pentru reducerea birocrației pentru cetățeni, la nivel local, corelate cu Planul integrat de simplificare a procedurilor administrative pentru cetățeni (rezultat de program 3), prin: 

Platforma aduce beneficii majore cetăţenilor, care vor avea acces digital la serviciile publice care sunt oferite, în mod obișnuit, la ghișeu. Astfel, nu vor mai face drumuri inutile între diverse instituții sau entități care joacă un rol la fiecare etapă pentru acordarea beneficiilor sociale (aprobare, completare, monitorizare etc.). Totul va fi digitalizat, de la procesul de completare și depunere a dosarului prin care o persoană solicită beneficii sociale, până la comunicarea în timp real şi accesul la consultanță în caz de nevoie. 

Ecosistemul include capabilități de comunicare interinstituțională și lucru colaborativ pentru exercitarea competențelor partajate, managementul identităților electronice, semnare și sigilare electronică calificată și baze de date partajate pentru o mai bună gestionare a problemelor ce țin de domeniul asistenței sociale.  

Proiectul a inclus: 

  1. Au fost îmbunătățite cunoștințele și abilitățile personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice locale, în vederea sprijinirii măsurilor/acțiunilor vizate de obiectivul specific (rezultat de program 5), prin:

 

LIVRABILELE PROIECTULUI 

 

  1. Informare și comunicare: materiale promoționale (60 de mape și pixuri personalizate, 2 afișe, 10.000 de pliante, postări pe website-ul beneficiarului), un clip de prezentare a proiectului, 2 comunicate de presă, o conferință de finalizare a proiectului realizate
  2. Un raport de Analiză și documentare asupra proceselor/nevoilor specifice privind digitalizarea proceselor realizat 
  3. Un ecosistem digital interinstituțional, interconectat și interoperabil, tip subscripție, și retrodigitalizare personalizat și implementat (detalii pe conectx.ro)  
  4. 6164 de dosare de asistență socială, respectiv 441.328 de file retrodigitalizate 
  5. 19 echipamente de tehnică de calcul achiziționate 
  6. 48 de persoane din cadrul DGASPC Sector 2 instruite 

 

VALOAREA PROIECTULUI 

 

Valoarea totală a proiectului este de 2.896.659,94 lei, din care valoarea totală nerambursabilă: 2.838.726,74 lei (98%), din care: 

Cofinanțarea Primăriei Sectorului 2: 57.933,20 lei (2%). 

Alte informații: 

 

 

,, Proceduri simplificate în vederea reducerii birocrației pentru cetățenii sectorului 2”

Cod MySMIS 153912/Cod SIPOCA 1259

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin

Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020!

www.poca.ro