În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 71/31.03.2025 privind reorganizarea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2, prin preluarea în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 a Direcției Generale Venituri Buget Local Sector 2, a Poliției Locale Sector 2 și a Administrației Domeniului Public Sector 2, structuri cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Local al Sectorului 2, precum şi pentru aprobarea organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 şi Direcţiei Publice de Evidenţă Persoane şi Stare Civilă Sector 2, pe care o ataşăm, începând cu 13 iunie 2025 cele trei instituţii au fost preluate în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2, astfel că succesorul în drepturi al acestora în cadrul contractelor aflate în derulare va fi Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, prin Primar.
În vederea reglementării acestei situaţii, vă rugăm să vă adresaţi Direcţiei Achiziţii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2.
Persoane de contact:
- Direcţia Generală Venituri Buget Local Sector 2: Dl. Iulian Dumitrache, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., 0372106133;
- Poliţia Locală Sector 2: Dl. Andrei Grecu, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., 0372106133.
- Administraţia Domeniului Public Sector 2: Dna. Marieta Ion, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., 0372106133.