Reprezentanții Serviciului Management Situații de Urgență din cadrul Primăriei Sectorului 2 au continuat marți, 09.04.2019, seria pregătirilor teoretice în caz de cutremur adresate cadrelor didactice şi a personalului nedidactic și auxiliar de la Școala Centrală.
În cadrul întâlnirii s-a pus accent pe activitățile care trebuie desfășurate de personalul din școli pentru pregătirea și coordonarea acțiunilor de evacuare a elevilor în ordine și siguranță, spre locul de adunare în situații de urgență, acordarea primului ajutor ș.a.
La Școala Centrală va avea loc joi, 11.04.2019, începând cu ora 11.00, un exercițiu de alarmare-evacuare în caz de cutremur, organizat de Primăria Sectorului 2, la care vor participa aproximativ 550 de elevi din clasele a V-a, a XI-a și a XII-a. Pentru bunul mers al simulării, elevii vor fi coordonaţi de o echipă de voluntari și de acordare a ajutorului paramedical de la Asociația Foișorul de Foc - Voluntariat și Parteneriat pentru Viață, precum și de o ambulanță cu echipaj medical de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2.