Luni, 23 septembrie 2019, ora 18:00, la sediul Primăriei Sectorului 2 din Strada Chiristigiilor Nr. 11-13, Etaj 3, sala I. L. Caragiale, va avea loc o întâlnire de lucru la care vor participa reprezentanții Primăriei Sectorului 2, Primăriei Municipiului Bucureşti, Companiei Municipale de Dezvoltare Durabilă Bucureşti S.A, Trustului de Clădiri Metropolitane, reprezentanţii asociaţiilor de proprietarii din zona Colentina-Doamna Ghica cu privire la obiectivul de investiţii “Pasaj Doamna Ghica”.
Această întâlnire de lucru îsi propune să adune împreună toate părţile implicate, iniţiatorii proiectului, proiectantul, executantul lucrărilor de construire dar şi pe cetăţenii care locuiesc în această zonă.
Este necesar ca locuitorii Sectorului 2 să deţină informaţii legate de realizarea acestui obiectiv, pentru a-şi exprima opiniile, fiind beneficiarii direcţi.
Informarea este primul nivel al implicării cetățenilor, fără de care aceștia nu pot participa activ la viaţa comunităţii din care fac parte, iar consultarea este o metodă care presupune o iniţiativă din partea autorităţilor sau instituţiilor publice în vederea identificării necesităţilor şi nemulţumirilor cetăţenilor.
Consider că opiniile majorităţii locuitorilor din zonă trebuie să îşi găsească locul în proiectul modernizării infrastructurii intersecţiei Doamna Ghica.
Viceprimar,
Dan Cristian Popescu