ȘTIRI

”NU TREMUR LA CUTREMUR” (Pregătirea pentru un eventual seism)

Una dintre preocupările noastre principale ține de siguranța copiilor noștri. A-i ocroti nu înseamnă doar a-i proteja sau a-i ține la distanță de pericole, ci și a-i pregăti pentru diverse scenarii și situații neprevăzute cu care se pot confrunta, uneori poate singuri.

Astăzi, când se împlinesc 44 de ani de la cutremurul din anul 1977, e momentul să ne reamintim cât de imprevizibilă și de puternică este planeta pe care trăim și că un cutremur ne poate lovi din senin.  

Din acest motiv, am decis să continuăm programul de pregătire a elevilor privind comportarea în cazul unui seism major; în perioada următoare, el se va desfășura în 10 unități de învățământ, prin colaborarea dintre Serviciul Management Situații de Urgență, Inspectoratul Școlar al Sectorului 2 și asociații de voluntari.

Și pentru a nu pierde timp prețios, vom începe chiar de mâine, 5 martie, cu Școala Gimnazială nr. 24.           

De asemenea, ne folosim de acest prilej pentru a reaminti câteva măsuri pe care, pentru protecția noastră a tuturor, este indicat să le avem permanent în vedere:

- să evităm aglomerarea spațiilor cu piese de mobilier sau aparatură instabile la seism şi amplasarea lor în apropierea locurilor în care se aglomerează de obicei familia, sau în spaţiul de lucru;

- să asigurăm piesele de mobilier prin prindere de un perete sau grindă solidă;

- să nu amplasăm echipamente şi aparate casnice grele sau pe rotile în vecinătatea ieşirilor din încăperi sau apartament, pentru a nu bloca prin deplasarea lor accesul în cazul unui seism;

- să fixăm aparatele în aşa fel încât racordurile să nu sufere deteriorări în caz de cutremur;

- să amplasăm obiectele fragile şi valoroase într-un loc mai jos şi sigur;

- să depozităm recipiente cu chimicale sau combustibili în dulapuri în care să nu se poată răsturna, în încăperi în care nu se locuieşte şi nu există pericolul de contaminare şi de incendiu;

- să asigurăm ușile dulapurilor cu închizători eficiente la oscilaţii, astfel încât să evităm căderea veselei din interior;

- să avem în locuinţă cel puţin un extinctor, amplasat într-un loc ușor accesibil (și, foarte important, să învățăm și cum să-l folosim!);

- să reținem unde sunt plasate comutatoarele, siguranţele, robinetele pentru apă, gaze şi electricitate, astfel încât, la nevoie, după seism, să putem lua măsurile de  închidere/deschidere a acestora;

- să păstrăm la îndemână o trusă de scule.

 

EȘTI PROTEJAT ÎN CAZ DE CUTREMUR?

Informează-te: www.nutremurlacutremur.ro


© 2021 Primăria Sectorului 2 București.